Cele mai apreciate competențe ale unui lider
Leadershipul este un concept foarte des folosit în ultima vreme și la fel de disputat. De ce? Pentru că este un factor esențial pentru succesul unei firme, fie aceasta firmă de producție sau de software development. Taberele „lider te naști” și „lider devii” în continuare sunt antagonice. În cazul anumitor industrii, ca și automotive engineering, expertiza liderului joacă un rol important, indubitabil. Dar care sunt, de fapt, cele mai apreciate competențe ale unui lider adevărat?
Conform studiului realizat de Sunnie Giles, cercetător organizațional, pe primul loc este o competență puțin promovată în disputa leadershipului. Giles a realizat studiul întrebând 195 de lideri din 15 țări, din 30 de corporații. Participanții au fost rugați să prioritizeze 15 dintre cele mai importante 74 de competențe asociate cu leadership-ul.
Studiul arată că cea mai importantă competență a unui lider eficient constă, de fapt, în valoarea, etica și standarde morale puternice, reprezentând prima opțiune a 67% din respondenți.
Pe locul trei se află comunicarea clară a așteptărilor.
Aceste competențe și valori grupate împreună oferă un spațiu de siguranță și de încredere care este cel mai important factor ce determină productivitatea echipelor. Comunicând clar așteptările, angajații au un standard clar și nu mai au de a face cu stresul provenit din incertitudine. Membri echipei fiind relaxați, creierele lor se focusează pe relaționare socială, inovare, creativitate și ambiție.
În mod surprinzător acestea sunt prioritare altor competențe ce țin de industrie, inteligență sau chiar și de experiență.
A doua cea mai bine cotată competență de leadership este oferirea obiectivelor clare, fără un mod exact de a ajunge la acestea. În engleză: empowerment. Liderul oferă obiectivul, iar membrul echipei are liberul arbitru să aleagă calea către acesta în conformitatea cu valorile și abilitățile proprii. Astfel, membri echipei văd un rost și o contribuție activă în munca lor, ceea ce îi motivează. În același timp, astfel au șansa de a crește profesional, dar și pe plan personal.
Pe următoarele poziții, în mod important sunt enumerate: flexibilitatea de a-și putea schimba opinia, angajamentul față de traiectoria membrului echipei, comunicarea deschisă, deschiderea spre noi idei sau abordări, crearea sentimentului de a avea succes sau a eșua împreună, asistarea în creșterea membrilor în noua generație de lideri și oferirea oportunității de trial & errors.
Sursa: ghidlocal.ro