2 strategii de succes dacă participați la cursuri online

08 Nov 2021 A Z 0

În trecut, obținerea unei diplome sau a unui certificat de competențe însemna participarea fizică la cursuri, ceea ce deseori reprezenta o provocare pentru persoanele cu regim de lucru de 8 ore sau pentru cei cu programe foarte încărcate, în special pentru părinții cu copii de vârste mici. Acum, datorită progreselor tehnologice, este mai ușor ca oricând să obțineți diploma de care aveți nevoie optând pentru cursuri online sau amestecând cursurile online cu cele tradiționale.

Există mai multe avantaje pe care le oferă participarea la cursuri online – acestea vă permit să învățați când aveți timp și oriunde ați fi, ceea ce facilitează obținerea unei diplome în timp ce echilibrați angajamentele profesionale și familiale. Fără a fi nevoie să participați personal la cursuri, o platforma educațională online vă oferă acces la programe de studii superioare care altfel ar fi putut fi inaccesibile sau extrem de incomode.

Cu toate acestea, cursurile online pot prezenta provocări unice, dacă nu sunteți pregătiți. Totuși, dacă dezvoltați abilități pentru a învăța online într-un mod cât mai eficient, veți constata că cele mai multe cursuri online sunt alternative excelente la cursurile tradiționale.

  • Tratați un curs online ca pe un curs real

Când vine vorba de cursuri online, trebuie să dați dovadă de disciplină și chiar să intenționați să vă implicați, să fiți atenți și să vă dedicați. Deși cursurile online pot fi flexibile, nu le puteți amâna la nesfârșit. Chiar dacă învățați de la distanță, asta nu înseamnă că puteți face altceva în timpul cursului. În mod ideal, trebuie să fiți cât mai atenți și implicați. De asemenea, dacă veți primi teme sau va trebui să rezolvați unele sarcini, și pe acestea ar trebui să le tratați cu responsabilitate. Cu alte cuvinte, încercați să tratați cursurile online cu aceeași seriozitate cu care ați trata un curs tradițional sau, și mai bine, sarcinile de la locul de muncă.

  • Stabiliți obiective și examinați-vă progresul

La începutul semestrului, stabiliți-vă obiective și verificați-vă săptămânal propria evoluție. Într-un cadru clasic tradițional, cursanții primesc adesea memento-uri verbale sau vizuale despre data scadentă a unui proiect, dar fără ca un profesor să vă reamintească în mod activ, depinde doar de propria disciplină să alocați suficient timp pentru a începe și pentru a finaliza proiectul. Dacă întâmpinați probleme pentru a vă responsabiliza, puteți să vă asociați cu un coleg online sau să solicitați ajutor din partea unei persoane apropiate, care vă poate ajuta să deveniți mai responsabili. Fiind organizați, proactivi și dedicați, puteți profita la maximum de cursurile online chiar și atunci când ritmul vieții de zi cu zi devine haotic.

Sursa: ghidlocal.com

Susține și tu pagina de facebook InfoEra cu un ”deget ridicat”, pentru a fi la curent cu toate noutățile din lumea tehnologiilor digitale.

 

Creat de: A Z