8 metode care dezvoltă gândirea critic

Gândirea critică, o calitate esențială în viața personală și profesională, poate fi dezvoltată printr-o serie de metode care ar trebui să stea la baza activității didactice din școlile de azi. Măsura în care profesorii reușesc să antreneze această aptitudine influențează major viitorul unui copil.

Mediul profesional actual cere deja profesioniști inovatori, deschizători de drumuri, al căror succes se bazează primordial pe gândirea lor clară, rațională și liberă. Filozofia școlii noastre se concentrează pe utilizarea de metode și tehnici care dezvoltă gândirea critică și creativă.

Iată câteva dintre acestea, folosite de profesorii Aletheea în demersul lor didactic (informațiile sunt extrase din „Ghidul Profesorului Aletheea”, conceput de echipa noastră de consilieri educaționali*).

1. Metoda pălăriilor gânditoare

Presupune stimularea creativităţii și se bazează pe interpretarea de roluri, în funcţie de pălăria aleasă. Elevii sunt împărţiţi în şase grupe, pentru şase pălării. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important ca materialul didactic să fie bogat în conţinut, iar pălăriile să fie colorate, ca să îi atragă pe elevi.

• Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii- clarifică/ alege soluţia corectă.
• Pălăria albă – deţine informaţii despre tema pusă în discuţie, face conexiuni, oferă informaţia exact cum a primit-o. Este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv- deţine informaţii exacte.
• Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică- transmite emoţii.
• Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibilele riscuri, greşeli la soluţiile propuse, exprimă doar judecăţi negative- este pesimistul.
• Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi- generează noi idei. Gândirea laterală îi este specifică.
• Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul- efortul aduce beneficii.

Elevii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi prezinte perspectiva în funcţie de culoarea pălării pe care o poartă. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce reprezintă ea.

2. Tehnica 6/3/5

Sunt necesari 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 minute, în fiecare grup). Pentru problema dată, fiecare dintre cei şase participanţi au de notat pe o foaie, trei soluţii în tabelul cu trei coloane, într-un timp maxim de cinci minute.

Foile migrează apoi de la stânga la dreapta, până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le şi îmbunătăţindu-le continuu. Ultima fază presupune centralizarea datelor obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele.

3. Metoda Frisco

Are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, abordând o problemă din mai multe perspective. Această metodă se desfăşoară în patru etape:

a) Se propune spre analiză o situaţie problemă.

b) Se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul şi optimistul.

c) Are loc o dezbatere colectivă în care:

• conservatorul apreciază meritele situaţiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor îmbunătăţiri;
• exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;
• pesimistul va relua aspectele nefaste ale îmbunătăţirilor aduse;
• optimistul va găsi posibilităţi de realizare a soluţiilor propuse de exuberant.

d) Se formulează concluziile şi se sistematizează ideile emise.

4. Metoda stimulării la întâmplare

Această metodă constă în realizarea de asocieri între un cuvânt ales la întâmplare  (dintr-o pagină de dicționar, dintr-o carte aflată pe un anume raft, dintr-un ziar sau dintr-un citat etc.) și o problemă a cărei rezolvare necesită soluții noi, creative.

Exemple de probleme de rezolvat:

• Încurajarea economisirii energiei.
• Descongestionarea traficului din oraș.
• Un nou program de televiziune.
• Alegerea unui loc de petrecere a vacanței.

Pentru exemplificare, să ne referim la problema instruirii viitorilor profesori. Cuvântul ales la întâmplare dintr-un manual de științe este mormoloc (evident că acesta nu are nicio relevanță pentru instruirea profesorilor).

Cum facem asocierea? Putem pleca de la imaginea unui mormoloc. Ceea ce se observă specific este coada. Așadar putem să ne imaginăm profesori cu cozi. Cum ar arăta această asociere în mod real, în practică? Putem contura alături de un profesor, doi ucenici sau asistenți care îl urmează peste tot și care ajung să preia din ce în ce mai multe responsabilități.

Astfel, fiecare profesor mentor ar putea fi multiplicat de cel puțin două ori. Asta nu înseamnă că desființăm Colegiile de formare a profesorilor, dar se poate începe cu practica (mult mai eficientă de altfel!) și abia apoi, profesorii care își mențin alegerea, pot fi trimiși la instruire.

Folosirea acestei metode are sens într-un sistem de tipare. Imaginați-vă că locuiți într-un capăt al Bucureștiului și că sunteți duși (la întâmplare, fără să vedeți) într-un alt capăt, într-o zonă pe care nu o cunoașteți. Veți găsi drumul spre casă folosindu-vă propriile cunoștințe sau întrebând. Este posibil să vă treziți venind dintr-o altă direcție, total diferită de cea pe care o folosiți de obicei atunci când plecați de acasă.

Dacă ne legăm de un cuvânt ales la întâmplare, acesta are propriile sale asocieri și, mai devreme sau mai târziu, acestea vor face legătura cu asocierile problemei. Ne putem deplasa astfel în afara problemei, de-a lungul noii rute, pentru a vedea ce descoperim.

5. Metodele de simulare

Metodele de simulare se bazează pe implicarea elevului în realizarea sarcinilor de învățare și presupun imitarea unei activităţi reale, urmărindu-se în general formarea de comportamente specifice.

Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul de rol, care constă în simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, ceea ce presupune:

• identificarea unor situaţii ce se pretează la simulare;
• distribuirea rolurilor între participanţi;
• învăţarea individuală a rolului;
• interpretarea rolurilor;
• discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile.

Eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea participanţilor de a transpune în rol şi de a-şi valorifica experienţa în acest context.

6. Metoda studiului de caz

Presupune transpunerea într-o situaţie reală de viaţă sau într-un exemplu semnificativ. Această metodă s-a născut din necesitatea găsirii unor căi de apropiere a instruirii de modelul vieţii reale, al activităţii practice sociale sau productive.

În cadrul studiului de caz, se urmăreşte identificarea cauzelor ce au determinat declanşarea fenomenului respectiv, evoluţia acestuia comparativ cu fapte şi evenimente similare.

În realizarea studiului de caz se parcurg mai multe etape:

• descoperirea cazului;
• identificarea cauzelor care au determinat declanşarea situaţiei;
• precizarea obiectivelor;
• analiza cazului;
• oferirea de soluţii;
• discutarea consecinţelor soluţiilor găsite;
• stabilirea concluziilor generale;
• aplicarea alternativelor găsite în viaţa reală.

 7. Harta conceptuală

Această metodă surprinde printr-o schemă relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate. Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile. Pentru a construi o hartă conceptuală se realizează o listă cu 10-15 concepte cheie sau idei despre ceea ce ne interesează şi câteva exemple. Pornind de la o singură listă se pot realiza mai multe hărţi conceptuale.

Etape în crearea unei hărţi conceptuale:

1. Se transcrie fiecare concept/ idee şi fiecare exemplu pe o foaie.
2. Se aranjează mai întâi conceptele generale, iar celelalte mai jos – încă nu se trec exemplele.
3. Se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura înţelegerea şi pentru a le explica mai bine pe cele existente.
4. Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează.
5. Se scrie câte un cuvânt pentru a explica relaţia dintre conceptele conexate.
6. Se trec exemplele sub conceptul de care aparţin.
7. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie.

8. Tehnica florii de nufăr (Lotus blossom tehnique)

Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele opt idei centrale care se construiesc în jurul ei, asemeni petalelor florii de nufăr.

Cele opt idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină teme principale, pentru alte opt flori de nufăr. Pentru fiecare dintre aceste noi teme centrale se vor construi câte alte opt idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni şi concepte noi.

Sursa: aletheea.ro